What about school?

Nu stiu altii cum sunt, dar eu nu am dus niciodata dorul scolii, colegilor sau vremurilor de atunci. Nu am amintiri pretioase din liceu, facultate, povestioare ori nostalgii. Se poate sa fiu eu anapoda. Nu am simtit niciodata nevoia sa povestesc despre aceasta etapa. Pe de alta parte, mi-as fi dorit sa am ce povesti si i-am invidiat intotdeauna pe cei care povestesc cu patima despre chefurile din liceu, intalnirile cu colegii, etc.. eu nu am ce povesti, aproape trist, oricum sunt antitalent la a pune in scena, in cuvinte intamplari si fapte, in aceste conditii ma inscriu la categoria “ascultator”. Aproape ca mi-am sters din memorie aceste perioade si mare lucru nu-mi amintesc, nu le simt lipsa, nu ma completeaza si nu ma definesc.
In schimb am despre cine sa-mi amintesc si mi-am pastrat prieteni, si nu colegi din liceu, cu care am relatii frumoase si de care sunt mandra, mandra tare. In momentul in care treci de la titulatura de “coleg” la cea de “prieten” inseamna ca e treaba serioasa la mijloc. E un fel de recunoastere adusa persoanei care a avansat “in grad” intr-o relatie si care de acum se desfasoara in afara perimetrului unor locatii sau a unor grupuri sociale. Ma simt tare bine cand numesc pe cineva prietenul/a mea sau sunt numita asa dupa botezul initial de colega, amica, cunostinta.
A fi prieten e lucru mare si e complicat si e dificil si.. conceptual, prietenia poate suporta toate adjectivele posibile, pentru ca e un adevarat univers, in continua dezvoltare, cu pericole iminente la fiecare pas.. but it’s fun to do it si merita, merita, merita.